Eu cu cine ma marit ?

Copii trebuie, copii fac . De cate ori nu ai auzit aceste vorbe de la parinti,bunici, unchi care te rasfatau peste limita ? La care noi , prostutii , ne bosumflam si ne imaginam cat e de bine si frumos sa fii mare – fara sa stim , ca ,de fapt,  a fi copil e cel mai minunat lucru.

Zambete , rasete , plasete , bataite , poezii , masinute si papusi . Parca toate ne-au facut copilaria mai frumoasa , nu ?

Cine nu isi aminteste de mereu aceleasi discursuri : “Stai sa ajungem noi acasa , sa vezi tu ce patesti ! “ sau “ Daca nu esti cuminte , am sa plec in lume . – Si ma iei si pe mine cu tine ? – Ma mai gandesc. “ Si aici alte lacrimi ..

Ooo .. dar cel mai mult ma speriam de babute. Mai ales cand se apropiau de mine si-mi spuneau : “Cine e fetita asta obraznica ? Ia s-o bage baba-n sac ! “.. Aoleu .. incepeam sa tip de ziceai ca ma taie cineva.

Cand eram mica de tot , era un chin pentru ai mei sa mearga cu mine la cumparaturi .Ma puneam pe jos si incepeam sa tip – daca nu imi cumparau ce vroiam. Eram o pofticioasa ! Ma mir ca nu m-am facut cat un balon.

 

Apoi , ascunzatoarea mea preferata era in dulap.Iubeam dulapul acela ! Cand inchideam usa , lumea se facea mica, mica ; eram doar eu si un ursulet , de care nu ma desparteam niciodata. El nu avea nume ; era doar “ursuletul’ – vechi , saracul , un cadou de-al tatei de la o prietena din liceu.  As fi ramas inchisa in dulap , toata ziua .Era locul meu magic .

Atat de magic , incat intr-o zi am adormit acolo. Eram cu unchiul meu acasa – bineinteles , el nu era la curent cu “ preferintele” mele. Va imaginati ingrijorarea – “A disparut copilul . Unde e Andreea ? “ . Toata familia alertata . Copilul dormea atat de frumos ; visa la printese , castele , rochite – ca orice fetita care se respecta.

 

O alta problema , care mi-a bantuit copilaria , era vesnica intrebare : “ Eu cu cine ma marit ? “  – cu care mi-am terorizat parintii. Nu era o joaca , era chiar foarte serioasa treaba . Ma intelegeam foarte bine cu baietelul vecinilor de la 1. Asta pana cand , timid , mi-a pus marea intrebare ( care , intre noi fie vorba , m-a cam pus in incurcatura ) . De atunci , principale mea problema era : “Mami , sa ma marit cu Suiu ? “ ( numele lui era de fapt Marian , insa nu stiu de ce ii spuneam asa ). De cand ne-am mutat , nu l-am mai revazut .Ma intreb .. oare ce-mi mai face “barbatul” ? J) Oare ma mai tine minte ? – prima lui iubire ..

 

Ahh ..copilarie ; mirosi a naftalina.

Sugativa bea cerneala – hartia va fabrica niste pete.

Vreau sa fiu o girafa.

Soseste pipi .

Hai sa fim din nou copii. De ce nu vrei ? Hai sa papam pufarini. Hai sa ne imbatam de culori . Hai sa coloram lumea asta .. impreuna. Hai sa ne jucam. Ce spui ? Esti prea ocupat azi? Spune-mi ceva dulce.

Sau esti amar ?

Programul de azi

Buna dimineaţa , sooooare ! Nu ştiţi de ce sunt atât de fericită ? Pentru că Suceava asta a noastră prăfuită şi monotonă , s-a gândit sa ne faca o surpriza .. şi şi-a schimbat pantalonaşii. Şi nu doar – ci şi-a pus si o bluziţă parfumată şi o palărie cochetă. Azi deci , trebuie să ne asortăm. Lăsaţi-vă tristeţile aruncate in dulap şi desenaţi-vă si voi pe chip un zâmbetel. :P  Te simţi atât de bine apoi ..

 

Filon platonizează , ori Platon filonizează ? :))

 

Azi să vă trăiţi viaţa ! Mâine poate o să vă cadă un ghiveci în cap . Ce altă mare pierdere atunci decât timpul pierdut în amorţire ?

 

Pentru azi vă doresc iubire ! Ah .. şi râdeţi mult . Lăsaţi-vă azi ţigările şi cumpăraţi-vă de râs !

 

Andreea.

Aceeasi dulceata

Am un chef nebun – de nimic .Sunt praf . Si nici nu am cui sa ii spun asta . Lui ?!  Dar nu m-ar intelege. E rupt total de peisaj si de mine.

Intr-o mana tin tigara si cu cealata ma joc in parul lui . Ma razbun – am sa il trag de par.  El tot timpul se joaca in parul meu. E un copil mare si e doar al meu. V-am spus ca am parul cret ? Si ca zambeste tot timpul ? Curiosilor :P ..

 

Cred ca incep sa imi revin . Blog-ul imi alimenteaza ideile si ma suporta chiar daca ii vorbesc de lucruri inutile si fara rost. Ati simtit si voi asta ?

 

El nu raspunde decat – da ,iubito, asa-i , iti multumesc iubito , si isi indreapta din nou ochii spre cartea lui plictisitoare. Galbena si imensa. Sex si mister. Nu e asta ce isi doresc toti barbatii de la viata ? :)) . Traiesc cu speranta ca nu – aici e doar fictiune.

 

Pe birou , o bucata nemancata de prajitura , firmituri , flori , cerneala si carti. Miroase violent a zambile. E cumva primavara ? Starea de confuzie atinge apogeul. Ce usor e sa zambesti . :) ( pe ei nu ii inteleg – nu stiu limba morocanosilor ) . Promit ca nu am sa o invat niciodata ! Pe cuvant de actor !

 

Andreea.

Evadarea

2 Martie . 

Aceeasi zi monotona se repeta ,se repeta,se repeta…la nesfarsit – o moledie veche data pe repeat. Sunt prinsa in capcana. Sa inchida cineva winamp`ul!! La naiba!!… Aud aceleasi note ruginite pe fundal. Ma pierd. Schimbati melodia!! Prea tarziu.  Versurile,vocea solistului – imi impun ascultare. Ma doboara. Inevitabilul s-a produs. Deschid usa. Un singur pas si imi aud din nou tic-tac-ul prafuit. Credeam ca ceasul vechi aruncat in coltul inimii a stat . Dar nu – m-am inselat . Abia a inceput. Ma simt ca un bolnav care a trecut de criza.El stie… cumplita boala nu l-a parasit ci doar criza.

 

 

Incep sa cobor scarile. Ma recunosc. Cum adica cine? Ele,scarile. Ma stiu,imi stiu pasii.Sa fi avut vreo 2 anisori cand pentru prima data au facut cunostinta cu necunoscuta. Ciudat… 2 martie,2 anisori. Stranie coincidenta?  Nu. V`am spus ca se repeta. E vina lui – a solistului. Nu s-a plictisit? Pe cine pacalesc…e vina mea. De ce nu schimb melodia? Poate nu vreau,nu pot. Ajung in statie. E pustiu. Mi-e frica de intuneric si mi-e frig . Sunt doar eu  si autobuzul care se apropie scartaindu-si usor legaturile imbatranite. Se bucura sa ma vada. Ii plac oamenii. Singur,doar cu soferul s-ar plictisi. E cu soferul…de ce am mai spus “singur” ?Dar nu vedeti ca soferul nu-l asculta. De aceea se bucura cand de departe, vede asteptandu-l in statie chipurile impovarate de griji ale calatorilor. Poate nici ei nu-l asculta,insa ii spun povesti..ale lor…si lui ii plac povestile. Saracul…nu stie ca noi il detestam. Nu noi calatorii,noi elevii. De la o vreme parca ne-am obisnuit. «Hei!Copile!Ridica –te ma!Lasa doamna sa se aseze! Nesimtitilor! Ocupati toate scaunele! ». Simti ca-ti ard obrajii de rusine.Cedezi imediat locul si tragi nedumerit cate o privire spre celalalt capat al autobuzului..ciudat..toate locurile sunt ocupate de cei cu abonamente gratuite. «Te pomenesti ca si-au facut rezervare». Pe ici pe colo cate un elev cocosat de povoara ghiozdanului atarna de cate un manier. Carrefour,bazar, mall….inca o statie si inca una si …am ajuns. Imi fac usor loc printre oameni si cobor. Ah…in sfarsit!! Obrajii mei simt iar mangaierea dulce a vantului…ce bine e!!

Cu privirea in pamant numar pasii pana la liceu ..1,2,3…De departe zaresc batrana cladire si multimea de copiii ce se grabesc, nu cumva sa intarzie. Pasesc neobservata pe culoarele aglomerate ale liceului. ”Sala 20.”. Din usa imi vad colega ghemuita in banca. Cred ca rasfoieste paginile vechi ale vreunei carti.

Eu : Te-ai pornit cam repede azi.

Ea:De fapt, cred ca te-ai pornit tu mai tarziu.

Eu : O fi.

Nici bine nu-mi ocup locul ca in usa apare binecunoscuta fata morocanoasa a profesorului de fizica.

Ea:Minunat…     ne-a aduc testele.

 

Acelasi discurs ne incanta urechile. « Dragi elevi,  nu pot sa spun ca lucrarile dumnoavoastre sunt la nivelul asteptarilor mele.»

 

Eu :(spre ea): Dar cand au fost?….. 

 

Si incepe macelul … «  Xulescu  ai 4.Cand ai de gand ma sa pui si tu mana pe carte ? »

Xulescu : De pus,am pus-o dom` profesor, dar daca nu se lipeste nimic de mine ,ce sa fac….

Profu: Cu picatura ai incercat?

 

Aceleai ironii dintodeauna. Aceleasi rasete homerice ale celor „care au stiut”.

 

Si continua lupta: Y Z……..etc.

 

Eu:(catre ea) : Cat ai luat ?

Ea : mda…6. Tu ?

Eu : Acelasi 6. Si schitzam amandoua cate un zambet.

 

E frumoasa prietenia noastra.Semanam prea mult.Uneori ma gandesc cum ar fi fost fara ea in clasa cu mine.Cu siguranta extemporalul la istorie nu ar mai fi fost la fel. «Voi doua,elevele din banca a 4-a ,cum se face ca iar ati luat 9 amandoua? ».

«Ce sa facem domn` profesor….geniile gandesc  la fel».

Iata ca si de data aceeasta am luat tot 9,putin intors ce-i drept….Lucru acesta nu ne intristeaza. Ne asteptam la nota aceeasta. De fapt,nu am fost niciodata prea bune la fizica si o stiam. Ce putem face daca nu ne-a intrat la inima. Probabil inimile noastra pulseaza pentru alte lucruri ,lucruri simple, marunte …

 

Ea :Stii.,ma gandeam….as vrea tare mult sa scriu….hai sa ne facem un blog !

Eu :blog ? Scrie in Word.

Ea :pai..nu-i la fel..

Profu : Gata ! Gata cu vorba.Sa trecem la treaba.Astazi vom discuta despre……

 

Plictiseala se aseaza pe fetele tuturor. Nici nu mai auzim vorbele celui care sta intr-o postura autoritara in fata noastra.Visam ….departe….poate la un camp cu flori…poate la o tigara. Si profu pare incantat ca stam asa, nemiscati. Oare nu-si da seama ca nu ne pasa de electricitate sau de curent electric….nu ne pasa de fizica.Vrem soare…vrem vacanta…vrem zbor……LIBERTATE!!!

Uite asa trec orele, una cate una. Nici nu mai stiu ce a urmat. Poate am avut biologie,poate engleza.Cine stie. ..Totul s-a stins. A disparut in ceata. Au ramas doar franturi. Eu,scaunul din camera mea si el,calculatorul. Degetele se plimba amortite pe tastatura.

 

Eu :Stii…m-am gandit. E interesanta ideea cu blogul… parca mi-ai sadit si mie dorinta in inima:))

Ea:E bine. Am sa ma fac gradinarita atunci.:))

Ea:ah emotiile…gradinareasa:D

Eu:Asa sa faci.:))

 

Asa a inceput  – evadarea. Si acum scriem…cuvintele curg aievea…nu scriu ca sa multumesc pe cineva, nu scriu ca sa culeg laude sau critici…..scriu sa ma eliberez….fug de ipocrizie.

 

De Ella